Top
x
Tabăra de specializare în reabilitarea monumentelor istorice, Cetatea Alba Iulia
Proiecte Tabăra de specializare în reabilitarea monumentelor istorice, Cetatea Alba Iulia

Tabăra de specializare în reabilitarea monumentelor istorice, Cetatea Alba Iulia

Perioada: 13 – 22 iulie 2026
Locul de desfăşurare: Spațiile RYMA, Cetatea Alba Iulia, Jud. Alba, România

Ești student la arhitectură, peisagistică, arheologie sau istorie, sau te pregătești să devii?
Vara aceasta ai ocazia să participi la o experiență practică unică, chiar în interiorul Cetății Alba Iulia, în cadrul Taberei de Specializare în Reabilitarea Monumentelor Istorice organizată de Asociatia RYMA. Tabăra își propune să ofere un exemplu concret de restaurare responsabilă și reutilizare culturală a patrimoniului istoric al Cetății Alba Iulia.

Timp de 10 zile vei lucra alături de specialiști și alți liceeni și studenți în cadrul unor ateliere interdisciplinare în care vom:

  • restaura și reactiva o fântână istorică din zidurile Cetății
  • amenaja o grădină culturală și un cinematograf de vară
  • construi elemente de mobilier urban și sisteme de umbrire
  • participa la cursuri practice de restaurare și refuncționalizare a monumentelor istorice

Vom crea împreună un spatiu de loisir care completeaza amenajarile de până acum din incinta Spațiilor RYMA și care va fi transformat ocazional în scena a evenimentelor culturale pentru publicul de toate vârstele.

Tabăra se desfășoară în spațiile RYMA din Cetate, iar participanții vor fi cazați în hostelul din incintă, chiar în mijlocul atmosferei creative și culturale a locului, unde mai există o terasă de vară,loc de joacă pentru copii, o scenă pentru spectacole și o galerie de artă, toate funcționale.
Participarea poate fi echivalată cu practica de specialitate pentru studenții arhitecți.
Dacă vrei să vezi cum patrimoniul poate deveni spațiu viu, cultural și funcțional, te așteptăm la vară la RYMA!

Taxe, călătorie şi cazare:

Participarea la tabără este GRATUITĂ. Tabăra este finanțată de către Ordinul Arhitecților din România prin Timbrul de Arhitectură și de King’s Foundation și este desfășurată în parteneriat cu Muzeul Unirii din Alba Iulia, care va asigura și supravegherea arheologică de specialitate pe parcursul lucrărilor. Participanții își vor achita personal transportul până la Alba Iulia. Cazarea participanților se face în hostelul din incintă în limita a 14 locuri, sau cu cortul. Se asigură 3 mese pe zi pentru toți participanții la tabără.

Participanţi:

Se pot înscrie la şcoala de vară studenţi de la arhitectură, istorie, arheologie si restaurare, tineri profesionişti în domeniul patrimoniului cultural, liceeni și voluntari români sau străini (în limita a 20 de locuri).

Îndrumători:

  • arhitect Cristina Cândea (Asociatia R.Y.M.A.)
  • șef proiect arh. Andrei Atanasiu
  • restaurator lemn si piatra Fidias Vasquez

Înscrieri:

Vă rugăm să pregătiţi o scurtă motivare (2-3 randuri) pentru participarea la această tabără şi să o expediaţi la adresa de contact de mai jos până în data de 01 iulie 2026 ryma.ong@gmail.com.

Pentru informații vă rugăm să ne contactați la telefon 0744152748.

Prezentare:

Vezi prezentarea pdf

Add Comment

s
Welcome to Booth.

Tincidunt id aliquet risus feugiat, inante metus dictum at tempor usis nans.

d